În perioada 19–20 septembrie 2026, comuna Ighiu găzduiește cea de-a XXXIV-a ediție a Târgului Apulum Agraria.
Evenimentul aduce împreună producători locali, fermieri, specialiști și comunitatea, într-un program dedicat agriculturii, tradițiilor și dezvoltării satului românesc.
Repere din program
- expoziție cu vânzare de produse locale, în ambele zile, între orele 10:00–18:00;
- ateliere creative și activități pentru copii;
- standuri de consultanță agricolă;
- prezentări și demonstrații de bonitare a raselor de bovine;
- Agraria Dog Show și demonstrații de dresaj canin;
- demonstrații și prezentări de tehnologii și utilaje agricole;
- momente dedicate mustului și tradițiilor de toamnă.
Deschiderea oficială are loc sâmbătă, 19 septembrie, la ora 09:30. Programul complet este disponibil în afișul evenimentului.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Ighiu și organizațiile partenere.